ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dâmbovița își „vinde” frumusețile, la Târgul Național de Turism de la Romexpo

Primul dintre acestea promovează Complexul Muzeal Curtea Domnească și Zimbrăria de la Bucșani, cea mai mare din țară, și le oferă celor interesați postcarduri, dvd-uri, un ghid turistic și o hartă turistica ale județului nostru, realizate în cadrul proiectului Promovarea potențialului turistic al județului Dâmbovița, proiect implementat cu fonduri europene de Consiliului Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Asociația “Soliaritate, Implicare, Progres” Târgoviște. Valoarea totală a proiectului este de un milion de lei, iar durata  de implementare a acestuia este de 27 de luni. Proiectul își propune participarea județului nostru la patru ediții consecutive la Târgul Național de turism, aceasta fiind cea de-a doua ediție în care a avut loc promovarea resurselor turistice din Dâmbovița. “Este un moment în care ne promovăm valorile turistice, care nu sunt puține, din fericire. Este o promovare care deja se face simțită, pentru că din ceea ce am văzut în județ, numărul turiștilor  a crescut și la Curtea Domnească, grație și acestor ieșiri pe care le facem în țară”, spune Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească. Acesta a mai declarat că participarea la târgul anterior de turism a fost una care a dat roade, oferind ca exemplu mărturiile unor turiști din Buzău, lăsate la Muzeul Tiparului chiar în zilele în care târgul de turism se desfășura la București. În plus, Cârstina a mai declarat că, în afara materialelor depromovare pe care vizitatorii care se opresc la standul dâmbovițean le primesc, aceștia mai pun și numeroase întrebări organizatorilor, pentru a fi informați așa cum trebuie înainte de a se hotărâ dacă merită să vină în județul nostru pentru a vizita obiectivele turistice cu care noi ne mândrim. În plus, pe 17 martie, Consiliul Județean Dâmbovița și Academia de Studii Economice din București au susținut o conferință de presă la Romexpo, în care a fost prezentat proiectul de promovare turistică a județului Dâmbovița. Noutatea acestui an în ceea ce privește promovarea turismului dâmbovițean la Romexpo o reprezintă prezența S.C. Carpatmontana SERV S.A., la care Consiliul Județean Dâmbovița este acționar unic, cu un stand de prezentare a principalelor obiective cu care vin în întâmpinarea turiștilor: Hotelul Gâlma, care se află în Moroieni, Pensiunea Montană Piciorul Babelor, care se află pe Platoul Bucegi, lângă Hotelul Peștera și Restaurantul Casa de Oaspeți, din Târgoviște, înregistrate deja la Ministerul Turismului, așa cum ne-a declarat Emilian Sârbu, directorul societății.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media