CJD a transmis documentația pentru atestarea regiunii Moroeni – Peștera – Padina ca stațiune de interes național 

Consiliul Județean Dâmbovița și unitatea administrativ – teritorială Moroeni continuă demersurile necesare pentru atestarea regiunii Moroeni – Peștera – Padina ca stațiune de interes național. În acest sens, joi, 7 septembrie 2017, a fost transmisă o adresă oficială către ministrul turismului, domnul Mircea-Titus Dobre, alături de întreaga documentație necesară obținerii acestui statut.

Întocmită în conformitate cu prevederile legislative specifice, documentația transmisă autorității de resort mai sus-amintită este structurată în două volume și cuprinde toate studiile, documentele și certificatele impuse pentru această cauză.

Dezvoltarea zonei Moroeni – Peștera – Padina a fost, este și va rămâne una dintre preocupările de bază ale conducerii Consiliului Județean Dâmbovița. Astfel, va continua să promoveze, cu consecvență, potențialul acestei regiuni și va sprijini orice demers în realizarea acestui obiectiv.

 

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *