ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ameninţaţi şi şantajaţi, consilierii municipali ai USL au, se pare, viaţă grea!

 Numai consilier local USL la Târgovişte să nu fii, mai ales acum, când războiul politic e mai vizibil în administraţie decât în scena politică. Cu câteva minute înainte de şedinţa extraordinară de CLM, primarul Gabriel Boriga a aruncat bomba: consilierii USL sunt ameninţaţi şi şantajaţi. Cel care îi strânge cu uşa ar fi chiar liderul PSD, Adrian Ţuţuianu. După informaţiile lui Gabriel Boriga, acesta i-ar fi chemat, în dimineaţa şedinţei, pe consilierii PNL, Diana Diaconu şi Alen Georgescu, şi i-ar fi ameninţat cu pierderea fotoliilor, dacă aceştia vor susţine vreun punct de pe ordinea de zi propus de executiv. De ameninţări ar fi avut parte şi Cătălin Rădulescu, căruia i s-a promis că nu va mai pupa conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor, Eugen Pătraşcu, care ar pierde directoratul CAS, dar şi viceprimarul Ion Ţuţuianu, ameninţat cu retragerea sprijinului politic.  Primarul crede că scopul ameninţărilor şi şantajului este aducerea consilierilor la stadiul de marionete. “Municipiul Târgovişte va fi izolat şi oprit din ascensiune”, a declarat Gabriel Boriga, care a refuzat să participe la şedinţa, pe care a numit-o „mascaradă”. Cel acuzat de şantaj şi ameninţare are o explicaţie. Spune că i-a chemat pe consilieri pentru a discuta linia partidului vizavi de hotărările CLM. La rândul său, îl acuză pe Boriga de şantaj. “Le-am cerut să nu susţină alegerea unui viceprimar din partea PDL. Au fost încercări ale lui Boriga care, prin şantaj şi promisiuni materiale, încerca să-i atragă. Dar Boriga trebuie să înţeleagă că în CLM există o majoritate, care nu se va lăsa condusă de PDL şi de interesele lor de afaceri”,  a precizat liderul social democrat. Cu alte cuvinte: numai consilier local USL la Târgovişte să nu fii!
UPDATE: Prezenţi astăzi la o conferinţă de presă a USL, consilierii locali, presupuşi şantajaţi de o parte sau alta, au negat că asupra lor s-ar fi făcut presiuni. 
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media