ortooxacell kiss2022.gif Flax

A fost inaugurată stația de epurare din orașul Pucioasa

În orașul Pucioasa a fost inaugurată astăzi stația de epurare a apelor uzate, în prezența oficialităților locale și județene, a constructorului, precum și a reprezentanților Companiei de Apă Târgoviște. La inaugurare a participat și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Valoarea obiectivului se ridică la 27.357.598,89 lei și face parte dintr-un proiect pe POS Mediu 1, care cuprinde și orașul Fieni.
Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a afirmat că până la sfârșitul anului vor fi finalizate toate cele 10 proiecte începute pe același program, primul dintre ele urmând să fie inaugurat cel din Titu. Probleme sunt la Moreni, din cauza insolvenței liderului de asociere.
De asemenea, se pare că se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru alte 6 contracte (printre acestea, Doicești, Aninoasa, Șotânga, Comișani) cu bani din economii pe POS ul de Mediu.

pucioasa WP_20150629_015

WP_20150629_020WP_20150629_017

Distribuie:

Un comentariu la „A fost inaugurată stația de epurare din orașul Pucioasa”

  1. Dar celelalte statii de epurare?! Banii s-au luat pentru multe localitati (vezi com. Dobra) si asta inseamna asfalt, statie de epurare, rigole/santuri. Dar in teren „sufletul”. Asfalt pe hirtie, santuri si rigole pavate ioc iar de statie de epurare nu se pune problema.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media