14.500 de lei amendă, la câteva ore de la deschiderea, cu restricții, a circulației pe podul de la Valea Voievozilor

Circulația pe podul de a Valea Voievozilor s-a reluat astăzi, alternativ, pe un singur sens. Constructorul a turnat un strat de asfalt provizoriu care va fi curățat la primăvară, când se vor relua lucrările, a montat semafoare la cele două capete ale podului și a improvizat trotuare delimitate cu balize de pastic. Lipsesc însă elementele de siguranță.  Lucrarea era prevăzută a fi finalizată pe 15 decembrie, podul fiind închis circulației publice din 25 septembrie.  Lucrările pentru pod au fost subcontractate unei societăți din Snagov specializată în construcții de poduri și tuneluri.  Constructorul nu a reușit, însă, să finalizeze lucrările la pod, în data asumată de comun acord cu primăria Târgoviște.

Conform IPJ Dâmbovița, constructorul avea obligația ca la reluarea circulației „drumul să fie semnalizat corespunzător în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru participanții la trafic”. Polițiștii au constatat că acest lucru nu s-a întâmplat și au sancționat, astăzi, constructorul cu o amendă în valoare de 14.500 de lei. În urma cu aproximativ 2 luni, pentru același obiectiv, a mai fost aplicată o amendă cu aceeași valoare.


Podul de la Valea Voievozilor face pare din proiectul Centurii Ocolitoare a municipiului Târgoviște. Pe 8 iunie a fost semnat cel de-a patrulea contract pentru acest obiectiv, fiind ultimativă data de finalizare 1 decembrie 2018, în caz contrar municipiul fiind obligat să restituie banii primiţi de la Uniunea Europeană. În urma licitaţiei a fost declarată câştigătoare Asocierea SC TELOR INVEST SRL – RICCIARDELLO COSTRUZIONI SRL – SC PETROCONSTRUCT GROUP SRL – SC LEODRUMIT CONSTRUCT SRL.

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

21 decembrie

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

#Citeste si: