ortooxacell kiss2022.gif Flax

Viceprimarul oraşului Titu, mesaj pentru tânăra eliminată din BAC: „Suntem alături de tine un întreg oraș”

Teodor Rădoi, viceprimarul oraşului Titu a anunţat, astăzi, că întreaga conducerea a primărie va sprijinii în demersurile sale legale familia elevei din Titu eliminată din BAC, după ce comisia de verificare a considerat că 2 pagini din cele 7 ale lucrării, ar fi fost schimbate. Comisia spune că ar fi alt scris, pe o parte din cele două pagini, iar explicaţia ei este că paginile au fost schimbate în timpul transportului. În aceeaşi situaţie este şi un elev din Moreni, eliminat de aceeaşi comisie. Inspectoratul şcolar spune, însă, că acest lucru este imposibil şi că elevii nu au greşit cu nimic. Familiile au angajat avocaţi în apărarea copiilor.

VEZI şi: DÂMBOVIŢA: Elevă foarte bună, eliminată din Bac! Comisia spune, fără probe, că o parte din lucrare ar fi fost înlocuită pe drum

Teodor Rădoi, viceprimarul oraşului Titu: „Îmi declar nemulțumirea în legătură cu decizia comisiei de corectura de la București de a o elimina din examenul de bacalaureat pe Ana-Maria Ioniţă, eleva a Liceului I.C. Vissarion Titu. În condițiile în care toate măsurile care asigură corectitudinea examenului au fost luate și certifica nevinovăția copilului, cred ca este vorba despre rea intenție. Dacă ani la rând presa a prezentat perle din lucrările elevilor, anul acesta a venit rândul profesorilor din comisia de corectura de la București sa ne uimească !

„S-a întâmplat ceva pe drum cu lucrările, paginile au fost înlocuite”, conform spuselor reprezentanţilor comisiei de corectură. Vorbim despre un examen în care toate măsurile demonstrează ca nu exista prezumția de onestitate !

Iar o eleva care a terminat cu media 9.87 liceul, a susținut cu mari emoții toate probele, acum i se ruinează un vis. De ce?

Am discutat aseară cu tatăl elevei, domnul Ioniță Florin, un om harnic și onest din orașul nostru, care muncește cât e ziua de lungă pentru a-i asigura Anei-Maria condițiile optime pentru a învăța și pentru a „ajunge cineva în viață”. Nu pot să reproduc aici deznădejdea și lacrimile acestui om ! Ceea ce pot să fac și i-am spus-o si dumnealui, este să îl susțin, împreună cu dl. primar Traian Niculae, în orice demers legal pe care îl va face, pentru ca dreptatea și adevarul să iasă la suprafață și visul Anei de a ajunge la facultate sa devină realitate !

Suntem alături de tine un întreg oraș, Ana-Maria Ioniță!”

Distribuie:

Un comentariu la „Viceprimarul oraşului Titu, mesaj pentru tânăra eliminată din BAC: „Suntem alături de tine un întreg oraș””

  1. Foarte frumos gestul din partea conducerii administrației publice locale din Titu.
    Îmi pare bine că nu sunt singurul care ia apărarea elevilor în cauză.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media