ortooxacell kiss2022.gif Flax

Vezi despre cine spune Boriga că ar putea muri înecat cu tort! Şi mai ales cum s-a ajuns la asta!

PIDU A, aflat în acest moment în instanţă din cauza unei contestaţii la atribuirea contractului, este motiv de replici între autoritatea contractantă şi primăria municipiului. Astăzi, într-o conferinţă de presă, Liviu Muşat directorul ADR Sud Muntenia a declarat că, într-un scenariu pesimist, există posibilitatea ca dacă PIDU A nu se va semna, municipalitatea să piardă şi finanţarea pentru PIDU B, proiect la care se lucrează în acest moment. Muşat a precizat că o asememnea varianta ar fi posibilă în cazul în care un audit ar considera că cele două proiecte, A şi B nu pot finanţate decât ca un întreg. Declaraţia directorului l-a suparat la culme pe Gabriel Boriga care a ales să-i răspundă într-o notă extrem de dură: ”Sunt aceleaşi şanse ca Târgoviştea să restituie banii, câte şanse sunt (eu nu-mi doresc şi nu-i doresc) să moară înecat cu tort de ziua lui! (nr. Liviu Muşat) Asta ca să vedeţi cât de mult le place unora să se audă vorbind”!, a precizat primarul Târgoviştei. Acesta a mai avut un schimb de replici cu Liviu Muşat şi Adrian Ţuţuianu şi în cazul PIDUlui B, despre a cărui finanţare se spunea că ar putea fi pierdută.

Distribuie:

2 comentarii la „Vezi despre cine spune Boriga că ar putea muri înecat cu tort! Şi mai ales cum s-a ajuns la asta!”

  1. Din cauza altor personaje si a altor rau intentionati se ingreuneaza multe lucrari pt dezvoltarea orasului.Felicit domnul primar pt toate proiectele si mult succes in continuare.

Dă-i un răspuns lui Nita Iulia

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media