ortooxacell kiss2022.gif Flax

Un târgoviștean și soțul său au dat în judecată statul român, pentru că nu le recunoaște căsătoria

      Târgovișteanul Relu Adrian Coman şi soțul său, cetățeanul american Robert Clabourn Hamilton, au dat în judecată statul român în urma refuzului de a recunoaște căsătoria lor oficiată în 2010 la Bruxelles. Instanțele din România au avut nevoie de trei ani pentru a hotărî cine e abilitat să judece cazul lor. Acesta a ajuns pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, care a decis să trimită la Curtea Constituțională (CCR) excepția de neconstituționalitate privind articolul 277 din Codul Civil, care interzice recunoașterea pe teritoriul României a căsătoriilor între persoane de același sex. Prevederile din Codul Civil îi împiedică pe soții Coman-Hamilton să își exercite dreptul la viață privată și de familie în România, în condițiile în care acest drept este garantat de Constituția României prin articolul 26 ți de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin articolul 8.

Miercuri, 20 iunie, la CCR vor avea loc audierile în acest caz, în aceeaşi zi în care CCR se va pronunța cu privire la constituționalitatea inițiativei Coaliției pentru Familie, care solicită redefinirea familiei ca instituție civilă dintr-o perspectivă religioasă în Constituţia României.

VEZI și: Dâmbovița, în topul județelor care susțin familia tradițională prin Constituție

Adrian Coman si Robert Clabourn Hamilton, în vacanță la Târgoviște - 2015 (sursa foto facebook Robert Clabourn Hamilton)
Adrian Coman si Robert Clabourn Hamilton, în vacanță în România – 2015 (sursa foto facebook Robert Clabourn Hamilton)

Soții Coman-Hamilton, Adrian şi Clai, doresc să se stabilească  în România. În prezent, cei doi soţi declară că sunt nevoiți să suporte efectele discriminării şi homofobiei impuse de legile din România, deși familia lor este recunoscută în Statele Unite şi în marea majoritate a statelor din Uniunea Europeană.

Ei s-au cunoscut în vara anului 2002 la New York şi încă de atunci formează un cuplu. „Prima noastră întâlnire a fost în Central Park.  L-am recunoscut pe Adrian când trecea strada și n-am putut să nu observ cât de frumos și demn era. După ce ne-am cunoscut, nu ne-am putut dezlipi unul de altul. Prima noastră întâlnire a durat ore întregi și ne-a fost clar că urma să ne mai vedem,”  își aduce aminte Clai, citat de libertatea.ro

”Abia după trei ani de relație în care am ajuns să ne cunoaștem foarte bine am decis să ne mutăm împreună. Mă temeam, evident, că rutina de a trăi împreună va reduce dimensiunea romantică a relației. Însă de fapt am realizat că ne face plăcere această rutină, iar romanța nu s-a încheiat. Relația noastră s-a schimbat în bine, am devenit și mai apropiați când am împărțit un cămin. Prietenii au devenit comuni, ne-am cunoscut familiile, am fost în vacanțe alături de ei, ne-am dus la școală în același timp. Eu am făcut facultatea de științe politice și un master în drepturile omului, iar el design grafic,” povestește Adrian.

La Târgoviște, mama lui Adrian speră ca decizia instanței să îi permită să îi aibă pe fiul ei și soțul lui alături de ea, în România.

„Am 68 de ani. Simt nevoia să am copiii aproape și să fiu ajutat. Ma întreb oare ce șanse au copiii să le fie recunoscută familia și căsătoria, ca să poată să îmi fie aproape. Eu chiar cred ca acest proces are o parte fericită pentru noi ca părinți, pentru ca ne-a ajutat să fim împreună să susținem cauza copiilor noștri. Sper ca în înțelepciunea sa, Curtea va delibera în asa fel încât eu să simt cu adevarat prezența, dragostea și ajutorul copiilor mei”, a spus Camelia Coman, în cadrul unei conferințe de presă.

În anii 2000, Adrian a fost  primul director al ACCEPT România, organizaţia care promovează drepturile persoanelor LGBT.  În 2002,  a plecat în Statele Unite ale Americii prin Loteria Vizelor. ACCEPT-ul tocmai reuşise să obţină abrogarea celebrului articol 200 din Codul Penal, care incrimina penal relaţiile homosexuale. Cei doi sau căsătorit în 2010, la Bruxelles. Adrian lucrează pentru protecția drepturilor persoanelor LGBT  la Fundația Arcus, iar Clai este designer grafic la una din cele mai mari firme de cosmetice din lume.

Cazul celor doi este susținut public de deputatul Remus Cernea: „Este o poveste despre dragoste, despre libertate și despre dorința legitimă de a-ți trăi viața la fel ca toți ceilalți oameni, beneficiind de aceleași drepturi, fără discriminare” a scris acesta pe pagina sa de facebook.

Adrian Coman si Robert Clabourn Hamilton, în vacanță la Târgoviște - 2015 (sursa foto facebook Robert Clabourn Hamilton)
Adrian Coman si Robert Clabourn Hamilton, în vacanță la Târgoviște – 2015 (sursa foto facebook Robert Clabourn Hamilton)
Distribuie:

2 comentarii la „Un târgoviștean și soțul său au dat în judecată statul român, pentru că nu le recunoaște căsătoria”

  1. Statul roman suntem noi toti si daca noi nu dorim legalizarea casatoriilor intre homosexuali, nu se va face- suntem o natiune crestina 98% – de asta ce mai zici?
    Du-te intr-o tara libertina si traieste-ti „bucuriile orgasmice” acolo.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media