ortooxacell kiss2022.gif Flax

Toți absolvenții programului de ucenicie HeidelbergCement 2014 – 2016 au fost angajați

Succes remarcabil al școlii de ucenici HeidelbergCement: 23 din cei 24 de ucenici care au început cursurile au trecut cu brio examenul (atât proba practică, cât și cea teoretică) și au obținut calificarea pentru care s-au pregătit în ultimii 2 ani. 21 dintre aceștia au dorit să continue să lucreze în cadrul companiei, iar HeidelbergCement România le-a oferit tuturor un post pe măsura calificării lor în cadrul echipei sale de specialiști.

Cei 21 de ucenici au susținut o probă teoretică și o probă practică prin care au fost evaluate competențele lor profesionale, comisia de evaluare stabilind în ce masură fiecare tânăr a dobândit cunoștințele necesare pentru a primi certificarea profesională. Cele două meserii pentru care s-au pregătit ucenicii sunt Lăcătuș mecanic întreținere și reparații universale și Operator cameră de comandă pentru fabrica de ciment. Examenul a avut loc pe 9 și 10 noiembrie, la fabrica din Fieni.

ucenici_lacatusi_examen

”Le urăm noilor colegi bun venit în cadrul echipei noastre. Investiția de timp, resurse financiare și materiale a companiei și a colegilor implicați și-a atins scopul. Este important să analizăm ce putem face mai bine în viitor, pentru a oferi în continuare tinerilor programe de dezvoltare profesională. Aceste cursuri sunt o datorie de onoare a noastră pentru asigurarea continuității acestei activitați peste generații. Fiind primul proiect de acest tip în HeidelbergCement România, avem șansa ca în viitor să construim pe acest succes, rafinând în permanență  procesul, materialele de studiu, modul de predare și condițiile organizatorice”, a declarat domnul Florian Aldea, Președinte – Director general al HeildelbergCement România.

Dificultatea de a găsi tineri care să îi înlocuiască pe specialiștii aflați în prag de pensionare în cadrul companiei a convins managementul HeidelbergCement România că merită să investească într-un program de ucenicie folosind cadrul legal existent (Legea 279/2005 – republicată), care stabilește modalitatea prin care o companie realizează calificarea la locul de muncă conform unor standarde ocupaționale, raporturile de muncă între ucenic și angajator precum și facilitățile pe care le primește un angajator pentru a acoperi o parte din costurile acestui program. În acest mod compania a avut garanția unui program riguros, axat pe nevoile sale specifice și șansa ca, la finalul programului, să cunoască ce competențe profesionale au participanții, pentru a-i angaja pe cei mai buni dintre ei.

Compania HeidelbergCement România își propune să reia programele de ucenicie pentru operatori sau lăcătuși și să analizeze necesitatea unor programe de ucenicie pentru alte specializări profesionale, care au o pondere mare în numărul angajaților și unde este dificil de găsit resurse pregătite corespunzător în piață.

“Este o evoluție firească să evaluezi contextul în care operezi, să inițiezi schimbarea acolo unde ea este necesară, să construiești parteneriate pentru a-ți atinge scopurile și să înveți din fiecare experiență prin care treci pentru a deveni mai bun”, a completat domnul Florian Aldea.

 ucenici_operatori_proba-practica

Despre HeidelbergCement România

HeidelbergCement România SA este unul dintre cei mai importanți producători de ciment, betoane și agregate de pe piața locală, membru al grupului german HeidelbergCement. Compania a luat naștere în anul 2015, prin fuziunea Carpatcement Holding S.A., Carpat Beton S.R.L. și Carpat Agregate S.A., care au fost înființate între 1998 și 2004 ca parte a investițiilor realizate în România de grupul HeidelbergCement, care depășesc 500 de milioane de euro.

HeidelbergCement România S.A. deține trei fabrici de ciment, situate la Tașca, Fieni și Chișcădaga, 19 stații de betoane, 7 cariere și 6 balastiere de agregate. Compania produce și comercializează ciment și betoane de diverse clase (de înaltă rezistență, pentru îmbrăcăminți rutiere, pentru lucrări hidrotehnice, de uz general și poriment), precum și agregate de carieră și de balastieră.

Odată cu preluarea producătorului italian de ciment Italcementi, grupul HeidelbergCement a devenit numărul 1 în producția de agregate, numărul 2 în producția de ciment și numărul 3 în producția de betoane, la nivel mondial. Grupul are aproximativ 63.000 de angajați în peste 3.000 de locuri de producție din circa 60 de țări din întreaga lume.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media