ortooxacell kiss2022.gif Flax

TNL Dâmbovița, reprezentată la Congresul Organizaţiei de Tineret a PPE, în Portugalia

      În perioada13-17 mai, s-a desfăşurat în Portugalia, la Porto, cel de-al X –lea Congres al Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular European (YEPP).

   Congresul se organizează o dată la doi ani, iar principalul scop este alegerea celor 13 membri ai boardului organizaţiei.

   În cadrul Congresului au fost prezenţi aproximativ 250 de delegaţi ai partidelor membre PPE, din majoritatea ţărilor membre UE, printre care şi o delegaţie a Tineretului Naţional Liberal din România, formată din: Hazem Kansou, secretar general, Ovidiu Moldovan şi Mihai Huzău, prim-vicepreşedinţi, Vlad Drugă, secretar general adjunct şi co-preşedinte TNL Dâmboviţa, Glad Varga şi Marian Fusea, secretari generali adjuncţi, Alina Niţă şi Andrianos Giannou, vicepreşedinţi.

   Delegaţia din România a avut ca obiective susţinerea TLDL din Moldova şi obţinerea unui post de vicepreşedinte, obiective ce au fost îndeplinite cu succes. Andrianos Giannou a fost ales în funţia de vicepreşedinte, obtinând peste 98% din voturi, iar Organizaţia de tineret al PLDM a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Congresului, decizia fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

   În anul 2009, România a intrat în YEPP şi este pentru prima dată când are un reprezentant în board.

   “Al X-lea Congres YEPP marchează şi recunoaşterea eforturilor colegilor nostri din Republica Moldova”, a spus Hazem Kansou, secretar general TNL România.

   Vlad Drugă, co-preşedintele TNL Dâmboviţa a precizat: “În contextul în care România are, în sfârşit, un reprezentant în boardul YEPP, consider că este un moment bun să implementăm politici pentru tinerii europeni inspirate din priorităţile tinerilor români.”

 

     Co-președinte                                                                          Co-președinte

      Vlad Drugă                                                                         Adrian Mocanu

YEPP TNL DAMBOVITA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media