TÂRGOVIȘTE: Efectul corecțiilor financiare – Compania de Apă, cu conturile blocate

Dificultăți financiare pentru Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița, principalul furnizor de servicii de apă și canalizare din județul Dâmbovița. ANAF a blocat conturile societății pentru neplata obligațiilor fiscale datorate statului. Totul după ce din conturile Companiei de Apă au fost executate datorii pe care societatea le avea în urma aplicării de corecții financiare pe proiectele cu finanțare nerambursabilă. Așa că a rămas fără bani. Gazeta Dâmboviței a vorbit însă de la finele anului trecut de perspectiva problemelor financiare grave ale Companiei, dar la momentul respectiv, acest lucru a fost negat de cei responsabili.

La acest moment, ANAF a stabilit o eșalonare a datorilor societății. Conform surselor noastre aceasta are de dat 600. 000 de lei lunar. Mâine, salariații ar trebui să-și primescă salariile. Conform acelorași surse se fac efoturi pentru a se găsi soluții de plată a oamenilor.


Comania de Apă Târgovişte Dâmboviţa  a primit corecţii financiare în valoare de 700 de miloane de lei, în cazul proiectului POS I Mediu privind extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița. Suma a fost făcută publică în luna mai a acestui an. Conducerea Companiei de Apă a confirmat problemele financiare, într-un răspuns oferit publicației noastre, dar a precizat că unele conturi ar fi fost deblocate.

DelPonte 8 Martie

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

Un gand despre “TÂRGOVIȘTE: Efectul corecțiilor financiare – Compania de Apă, cu conturile blocate

  • 24 octombrie 2017 at 23:15
    Permalink

    Incompetenti la aceasta societate! Nimeni nu stie sa raspunda unor intrebari elementare dar posibil incomode! Pierderile orasului si calitatea execrabila a apei, le suportam in continuare. Rusine!

    Reply

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca