TABLETA DE LUNI: UMILINȚE

Săptămâna trecută le scriam, pe facebook, elevilor mei: ca întotdeauna, imediat după afișarea rezultatelor la bac, toată lumea se pricepe, analizează, pune sentințe. Sunt profesor de peste 33 de ani și, vă asigur, înțeleg foarte bine lumea în care trăim. De ce-ar fi școala românească altfel decât celelalte părți ale societății noastre? Eu cred că procentele ne arată așa cum suntem… O spun și ca diriginte al clasei a XII-a B, de la Colegiul Național C.Carabella, din Târgoviște. Toți elevii mei au luat bacalaureatul, mulți cu medii peste nouă… E caniculă, sunt în vacanță și mi-e silă de cei pe care-i aud la televizor, de ziariștii care se pricep la orice, de doamna ministru, care ne atacă prin mesaje lacrimogene, de cucoana umezită de căldură, care trăncănește halucinant… Îi aud și opresc repede televizorul.  Pentru că s-au închis școlile, mă întreb aici, umilințele meseriei mel pot fi puse între paranteze? Vă asigur că elevii mei mi-au dat, întotdeauna, energie, ceva putere și, uneori, bucurii. Realitatea școlii românești, însă, este cu totul alta în 90% din ea. În romanul pe care-l scriu acum, eroul principal are 17 ani, o mamă dispărută prin Italia și un tată instalator de centrale, plecat și el zile întregi cu echipa de la firmă. Iată o pagină din cartea mea: se uită, din ultima bancă, la figurile jupuite ale colegilor. Doamna, trecută bine de 60 de ani, îi privește aiurită, de câteva minute măsoară pereții, studiază icoana strâmbă, așezată lângă stema decolorată, apoi își amintește că începuse o lecție nouă și dictează, în rafale, cuvinte, propoziții, fraze complicate. Seby aproape adoarme, tocmai când vocea din depărtare se îndreaptă spre el. Ce faci, lighioană, sforăi? Urmează un șir de întrebări, Seby are un zâmbet idiot de față, pe la colțul buzelor îi apar urme de salivă dulce, de la acadeaua pe care o suge netulburat. Scoate porcăria aia din gură, strigă doamna, ridicându-se de pe scaunul jegos. Bine, doamnă, mormăie Seby și îndeasă gogoașa lipicioasă în bancă. Ceilalți aruncă vorbe confuze, în clasă e vacarmul obișnuit, doamna nu aude prea bine și ei știu, e o întreagă distracție când li se pun întrebări. Ia spune, zice doamna profesoară, care sunt romanele scrise de Camil Petrescu? Aha, ești într-o ureche, cucoană, Ion, Răscoala, Gigi Becali, surdo… Bine, bine… dă din cap doamna profesoară…