„Șeriful”, înconjurat de infractori! Șantajistului i s-a alăturat un interlop!

      „Șeriful” Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, este bombardat zilele acestea cu amenințări și șantaj. Marți seara acesta a spus, atât în cadrul ședinței CJD, cât și la conferința de presă de după aceasta, că un consilier județean l-a șantajat, cerându-i bani și numiri în funcții pentru ca în schimb să-i susțină hotărârile de pe ordinea de zi. Miercuri dimineață numărul infractorilor s-a dublat. Țuțuianu a spus, tot în ședință, că un alt consilier ar fi trecut la amenințări la adresa celor care nu au votat cu ACL. Președintele CJD nu a vrut să dezvăluie numele celor doi, dar a spus că va sesiza instituțiile statului.Un alt consilier decât cel de care vă vorbeam aseară, își permite să sune pe unii dintre consilierii  care nu au votat cu ACL și să îi amenințe.  A sunat și primari. Îl anunț public că lucrul acesta va fi sesizat astăzi , după ce ies din ședință, tuturor instituțiilor statului. Pentru că are comportament de interlop. Și lucru asta nu o să îl las așa. Să îndrăznească să mai dea un telefon.” a declarat Adrian Țuțuianu.

       În cazul șantajului, Parchetul s-a autosesizat și a început o cercetare penală.

 


Citește și

EXCLUSIV: Parchetul s-a autosesizat în cazul șantajului asupra președintelui CJD! 

VIDEO – Țuțuianu, șantajat de un consilier județean 

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

21 decembrie

Un gand despre “„Șeriful”, înconjurat de infractori! Șantajistului i s-a alăturat un interlop!

  • 15 octombrie 2014 at 11:19
    Permalink

    Cel mai mare infractor rămâne tot TUTUIANU, individul trebuie sa înțeleagă ca Dâmbovița nu este moștenirea lui, dacă vrea avere sa meargă la Miclosani.
    Infractorii din CJD nu se opresc la cei doi la care se face referire, sunt mult mai mulți.
    Sa denunțe TUTUIANU cum a făcut angajări prin diferite companii, beizadelele unora din CJD.

    Reply

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

#Citeste si: