ortooxacell kiss2022.gif Flax

România Curată: Două societăţi din Târgovişte şi una din Găeşti au acţionari invizibili prin „acţiuni la purtător”

În contextul scandalului din jurul TEL DRUM, România Curată a publicat lista societăţilor din România care au acţiuni la purtător. Societăţile cu acţiuni la purtător sunt o specie mai rară, principala carateristică fiind anonimatul acţionarilor, protejându-i mai bine pe aceştia decât offshore-ul.

Acţiunile la purtător se transmit din mână în mână, practic cel care le deţine la un anumit moment fiind prorietarul companiei. O singură dată pe an, cei care deţin acţiunile trebuie să vină cu ele la adunarea generală a acţiunarilor. Cine vine cu plasa de acţiuni apare ca proprietar în acel moment. Nimeni nu ştie cine este proprietar în restul zilelor anului.

Conform listei publicate de România Curată, în Dâmboviţa,  SC PROCOR SA, SC TRISTAR STEEL S.A. şi IGO SA GAESTI sunt singurele societăţi cu acţiuni la purtător.

SC PROCOR a fost înfiinţată în 1991 de tatăl fostului preşedinte CJD, Florin Popescu. Şi acesta a fost acţionar al societăţii. În 2011, după mai multe informaţii apărute în presă legate afacerile societăţii, în condiţiile în care Florin Popescu era preşedinte CJD, acţionarii PROCOR au decis transformarea  acţiunilor „nominative”, în „acţiuni la  purtător”.

SC TRISTAR STEEL a fost înfiinţată în 2015, în zona fostei platforme industriale, pe strada Laminorului. În 2016, Primăria Târgovişte i-a aprobat PUZ-ul pentru construcţia unei hale. Societate se ocupă cu tratarea şi acoperirea metalelor. Deocamdată nu au apărut informaţii publice despre eventualii acţionari.

IGO SA GAESTI a fost înfiinţată în 1995 pentru colectarea deşeurilor nepericuloase. Opinia publică din Găeşti ştie că societatea aparţinea lui Mihail Drugă,  fost director Garda de Mediu Dâmboviţa în vremea PDL.

Florin Jianu, fost ministru  PSD, a declarat pentru România Curată că „dacă Guvernul e unul puternic și cu forță, poate să modifice legea și să oblige să iasă la lumină acționariatele, interzicând existența acestui tip de firme, tocmai pentru că ridică foarte multe suspiciuni. Eu nu spun că sunt corecte sau incorecte, însă dacă sunt atât de multe suspiciuni în societate, nu mai bine modificăm Legea Societăților Comerciale? Dacă ar fi eliminat acest tip de societăți, mediul economic n-ar fi afectat în nici un fel. Ba din contră, poate ar limpezi niște ape care nu sunt limpezi și cred că dacă oamenii politici n-au nimic de ascuns în sensul ăsta, ar fi primii care ar face modificarea”

Există state europene care au interzis acţiunile la purtător: Belgia – 1 Ianuarie 2008 , Cehia – 20 Iunie 2013 Cipru, Malta, Marea Britanie- 26 Mai 2015 . În România, sunt 384 de societăţi cu acţiuni la purtător.

 

Acțiunile la purtător protejează mai bine decât offshore-ul. Vezi lista celor 384 de asemenea companii din România

Distribuie:

2 comentarii la „România Curată: Două societăţi din Târgovişte şi una din Găeşti au acţionari invizibili prin „acţiuni la purtător””

  1. Actiunile la purtator reprezinta de fapt anonimizarea actionariatului o forma prin care se poate masca traficul de influenta. Nici Florin Popesu nici Mihail Druga nu sunt niste anonimi. In Romania, unde, daca eludezi legea se spune ca esti „baiat istet” actiunile la purtator permit unor persoane politice sau cu functii sa scape de „problema ” declaratiilor de avere sau de interese”. Asa ca nu e chiar un „tembelism” mosule. E un fel de a sufla „si in iaurt” daca tot te frigi de „baietii isteti”.

  2. de ce să desființăm – un tembelism! – acest tip de acționariat cînd se poate foarte ușor și repede legifera interzicerea participării societăţilor cu acţiuni la purtător la licitaţiile cu bani publici, de exemplu?
    asta precum critica la marile companii acuzate că exportă profitul în loc să fie controlate sistematic și la sînge pentru că legislație avem, creier și dor de muncă să mai fie
    dar cum să le iei naționaliștilor drobul de sare? 🙁

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media