Organizaţia Partidului România Mare, filiala Dâmboviţa vrea ca în această primăvară să planteze copiaci în toate localităţile în care partidul are filiale. După Târgovişte, acţiunea continuat la Moreni şi Cojasca, dar pe listă sunt şi alte localităţi în perioada imediat următoare.
La Moreni, plantarea a fost coordonată de preşedintele George Ţîncu care alături de preşedintele organizaţiei Moreni, Dinu Catinca, dar şi Viorel Bolbotine, reprezentând aripa tânără a organizaţiei morenare, dar şi de membrii PRM au plantat platani în Parcul Central al oraşului. Acţiunea s-a desfăşurat în acord cu autorităţile locale. “Platanul este un copac foarte frumos, care se pretează foarte bine în parcuri. De aceea am ales această specie şi suntem convinşi că în câţiva ani morenarii se vor bucura de umbra acestor platani” a precizat George Ţîncu, preşedintele PRM Dâmboviţa.
O acţiune similară a avut loc şi în localitatea Cojasca, unde este pe cale a se înfiinţa organizaţia locală. Ar fi pentru prima dată când PRM ar avea aici o filială. S-au plantat vişini, pe o proprietate privată: “sper să fie un semn de bun augur pentru viitoarea PRM Cojasca. Sunt bucuros că am găsit, aici, oameni interesaţi să ni se alătură, oameni tineri, cu care ştiu că vom avea un viitor bun” a spus Ţîncu. Acţiunea “Dâmboviţa prinde rădăcini” va continua săptămâna viitoare.