Prisăcaru şi-a bătut joc de mii de târgovişteni! Fostul candidat PNL, s-a înscris în PSD!

Fostul candidat PNL la primăria municipiului Târgovişte, Ciprian Prisăcaru a renunţat şi la ultima fărâmă de demnitate şi s-a înscris în PSD, pentru a-şi păstra privilegiile, ştergându-se la spate cu voturile a mii de târgovişteni care au crezut în el în vara anului trecut. Prisăcaru a fost văzut ca o speranţă a dreptei târgoviştene, mulţi mizând pe o viitoare candidatură având în vedere relaţia de prietenie cu actualul preşedinte PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu.

Astăzi, însă, Prisăcaru a ales funcţia de director al CSM Târgovişte şi s-a înscris în PSD, în cadrul conferinţei organizaţiei municipale a acestui partid. A spus în faţa social democraţilor că ar fi găsit la foştii adversari: „seriozitate, implicare, preocupare zi de zi pentru a face bine şi a  dezvolta comunitatea„.  În urmă cu fix un an, acelaşi Prisăcaru le cerea târgoviştenilor: „Toți cei care sunt împotriva PSD-ului, toți cei care simpatizează partide de dreapta, pe toți îi invit să pună ştampila în dreptul subsemnatului. Doar aşa putem învinge PSD, la Târgovişte.” Se pare că acum încearcă să-i învingă, dintr-o poziţie incomodă, din interiorul partidului!


DelPonte 8 Martie

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

: 17 ganduri despre “Prisăcaru şi-a bătut joc de mii de târgovişteni! Fostul candidat PNL, s-a înscris în PSD!

  • 1 iunie 2017 at 10:12
    Permalink

    Bai tass,daca ajungi sa fii pacalit de unul ca Prisacaru,asta spune multe despre tine si cam ai o problema. Se pare ca dintre toti tu te-ai simtit si ai dorit sa semnalizezi 😅

    Reply
  • 31 mai 2017 at 23:44
    Permalink

    Regret sa aud, ca Prisacaru,s-a mutat la PSD ! Dar daca stau sa ma gandesc, bine, imi dau seama ca un fost jucator si arbitru de fotbal nu putea sa „dribleze”mai bine ,decat, daca trecea la partidul „unic”…Asa e in politica, oameni buni. Daca vrei sa fi la putere ,trebuie sa stai la aceeasi masa cu cei care conduc… Si din pacate, ne dam seama ca in Romania nu exista partide police de dreapta ,sau mijloc , ci doar sunt partide care vor doar puterea… si oameni asemenea.Da, asa se intampla cand cand ,crezi ca ideologia este tot ce poate sa fie mai bun in politica,dor ajungi sa te inseli. Si realizezi ca mai presus de ideologia de paritd este interesul personal. Si asa va fi totdeauna in Romania,atat timp cat partidul va FI CEL CARE VA PUNE IN FUNCTII PE CEI CARE CONDUC DESTINELE URBELOR IN CARE TRAIM.

    Reply
    • 1 iunie 2017 at 14:09
      Permalink

      Problema e că partidul pune numai cretini cu bani,idioți cărora le-a platit tăticul facultatea,care trec clasa cu varza și cartofi,care fac împrumut la BRD să plătească mesele și sindrofiile partidului,care nu stiu nimic,care urmăresc angajații când ies și când pleacă în loc să urmărească legislația,directori de tip tata radio șanț,care batatoresc terasele la băutură pe centrul vechi,care nu știu să citească și pun semnul exclamării după ce datează cererea de concediu de odihna,

  • 31 mai 2017 at 22:36
    Permalink

    Nu o sa votez PSD niciodata,dar la alegerile trecute nici pe Prisacaru nu l-am putut vota. Avea blat pe fata cu ei. Pacat ca pe cine am votat nu a iesit. Targovistenii sunt prostanaci si creduli .Cu toata dragostea.

    Reply
    • 1 iunie 2017 at 8:52
      Permalink

      prostanaci sunt membrii familiei tale.

  • 31 mai 2017 at 21:43
    Permalink

    Dar aia Cuciureanu Adriana de la Cultura ce dracu mai caută și aia,calca pe cadavre,clica de amanți, amante, divorțate care aleargă după putere și după bărbați însurat, mi-e sila

    Reply

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca