ortooxacell kiss2022.gif Flax

Peste 59.000 de cauze înregistrate la Tribunalul Dâmboviţa şi instanţele, în anul 2015. Vezi cum au fost soluționate:

       La adunarea generală a  judecătorilor Tribunalului Dâmboviţa şi instanţelor arondate pentru prezentarea „Raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2015”, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a fost prezentată statistica activității Tribunalului Dâmboviţa şi instanţelor arondate acestuia.

Potrivit modulului de statistică STATIS – ECRIS, volumul total de activitate – înregistrat de Tribunalul Dâmboviţa şi instanţele arondate acestuia a fost în anul 2015 de 59 286, din care, înregistrate în anul 2015, 33 811 cauze (dosarele asociate nu au fost luate  in calcul decât in materia de insolvenţă), la care se adaugă stocul din anul 2014, de 25 475 cauze, reprezentând în procente o scădere de 14,53 % faţă de anul 2014, când instanţele din judeţul Dâmboviţa au înregistrat 36 881 având de soluţionat un număr de 67 903 cauze.

          Tribunalul Dâmboviţa a înregistrat la cele 3 secţii, în anul 2015,un număr de 9 596 cauze, ceea ce înseamnă o creştere  cu 1,70 % faţă de anul 2014, când numărul acestora a fost de 9 436 cauze.

            Pe rolul tribunalului au existat în anul 2015 un număr 14 259 de cauze, cu 513 cauze mai puţine ca în anul 2014, când  aceasta a fost de 14 772 cauze.

Referitor la  stadiul procesual, volumul cauzelor la nivelul tribunalului se prezintă astfel:

În anul 2015, au fost pe rol 9 357 cauze de primă instanţă ( 2 225 cauze penale, 3 425 cauze civile şi 3 707 cauze civile, de contencios administrativ şi fiscal )  – reprezentând un procent de 65, 62 %.

3 318 cauze de apel (1 703 cauze civile şi 1 615cauze civile, de contencios administrativ şi fiscal ) – reprezentând un procent de 23,27  %

839 contestaţii NCPP  – reprezentând 5,88 % şi 745 cauze în recurs ( 534 cauze civile şi 211cauze civile, de contencios administrativ şi fiscal)  – reprezentând un procent de 5,22 % din activitatea totală a instanţei.

Ponderea volumului de activitate  al secţiilor raportat  la volumul instanţei

Din totalul de 14 259 cauze ce a avut instanţa de soluţionat, 5 662 cauze au reprezentat volumul secţiei I civilă, ceea ce înseamnă un procent de 39,71 % , adică o creştere  de 6,34 procente fata de  anul 2014, când acesta a fost de 33,37 %,

-5 533 cauze, secţia a II-a civilă, ele reprezentând un procent de 38,80 % mai puţin cu 6 procente decât în anul 2014, când acesta a fost de 44,76 % şi

-3 064 cauze  la secţia penală, procentul fiind de 21.49 % mai puţin cu 0,38 procente faţă de 2014, când a fost de 21,87 % ceea ce reprezintă o scădere nesemnificativa putând vorbi chiar de o menţinere la acelaşi nivel.

Încărcătura pe judecător

Făcându-se raportul între cauzele aflate pe rol la nivelul instanţei şi numărul efectiv de judecători  prezenţi în activitate, s-a calculat încărcătura medie pe judecători de 615 cauze în anul 2015 faţă de  682 cauze în anul 2014.

Indicatorii de eficienţă

         Conform  analizei centralizate a indicatorilor de eficienţă a activităţii tribunalelor la nivel de curte, pentru anul 2015, Tribunalul Dâmboviţa a primit calificativul eficient.

În anul 2016 Tribunalul Dâmboviţa va urmări realizarea unui act de justiţie la un nivel de calitate cât mai înalt, astfel încât să răspundă aşteptărilor legitime din partea societăţii.

DSC_0101_800x533DSC_0125_800x533

 

Distribuie:

Un comentariu la „Peste 59.000 de cauze înregistrate la Tribunalul Dâmboviţa şi instanţele, în anul 2015. Vezi cum au fost soluționate:”

  1. Tribunalul DAMBOVITA este o instanta demna de a face parte din sistemul judiciar al unei tari membre a Uniunii Europene.

    Pacat ca nu putem spune acelasi lucru despre „alte” instante, de grad ierarhic inferior… Fara a dori sa nominalizez, presupun ca unul si altul, multi, prea multi, s-ar gandi la Judecatoria TARGOVISTE. gRESESC OARE ?!?

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media