PDL îl regretă pe Ovidiu Isăilă și nu prea… Senatorul a plecat la PSD!

Senatorul Ovidiu Isăilă a părăsit PDL, la doar 2 zile după ce a fost ales prim-vicepreședinte la Dâmbovița,  pentru PSD. Isăilă devine, astfel, al treilea senator al social democraților în județul nostru, dublând colegiul câștigat de Valentin Calcan. Astăzi, Isăilă a făcut câteva declarații pentru Gazeta Dâmboviței (VEZI AICI DECLARAȚIILE SENATORULUI) care au strârnit reacția foștilor colgi din PDL. Senatorul se arăta dezgustat de jocul făcut în alegerile din filială și a caracterizat PDL ca un partid divizat. După plecarea senatorului, PDL a transmis presei un comunicat-replică:

„Am luat act de declarațiile din presa locală ale dlui senator Ovidiu Isăilă, prin care domnia sa încearcă să justifice – în mod evident stângaci – decizia de a părăsi Partidul Democrat Liberal și de a se înscrie într-o altă formațiune politică. Afirmațiile dlui senator Isăilă sunt pe cât de neadevărate, pe atât de puțin credibile, în contextul în care domnia sa a refuzat constant implicarea în acțiunile de reconstrucție ale PDL Dâmbovița și în contextul în care a avut întreaga susținere pentru a obține un post de prim-vicepreședinte în Biroul Permanent Județean. Considerăm că onestă față de partidul care l-a promovat în politica la vârf  ar fi fost o atitudine demnă (atât cât poate fi ea atunci când actorii politici oscilează dramatic în identitatea lor doctrinară!) și abținerea de la comentarii malițioase, născute dintr-o ”analiză”  a zvonurilor publice, și nu dintr-o percepție personală a faptelor. Partidul Democrat Liberal Dâmbovița nu poate împiedica ”traseismul” politic, mai ales atunci când acest act are în spate interese personale puternice, însă își reafirmă principiile și valorile proprii. Considerăm că liderii politici autentici au tăria de caracter și inteligența de a-și asuma faptele și convingerile, și nu apelează la teritipuri ieftine, care să-i arunce – în final – în ridicol. Îi recomandăm dlui senator Isăilă să-și dozeze ”dezgustul” față de cei care dau atacuri zilnice statului de drept, s-au făcut scut în fața corupților și au nenorocit economia României, de dragul clientelei de partid!


PDL Dâmbovița își manifestă regretul față de modul în care dl senator Ovidiu Isăilă a ales să părăsească această formațiune politică și își asigură membrii și simpatizanții că nu va tolera niciodată luări de poziție neadevărate și calomniatoare.”, se arată în comunicatul PDL Dâmboviţa

DelPonte 8 Martie

Prin plecarea lui Isăilă şi excluderea lui Florin Popescu, democrat liberalii rămân cu un singur parlamentar în judeţul nostru, deputatul de Găeşti, Iulian Vladu..


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

: 4 ganduri despre “PDL îl regretă pe Ovidiu Isăilă și nu prea… Senatorul a plecat la PSD!

  • 25 februarie 2014 at 9:10
    Permalink

    bai, o sa ramana doar vladu prin sediu ala intr-un final … bine ca a dat-o isaila pe fata .. alegeri mai trucate ca la PDL mai rar vezi

    Reply
  • 25 februarie 2014 at 4:46
    Permalink

    🙂 dar heblul, cine trage heblul? 😀

    Reply
  • 24 februarie 2014 at 22:57
    Permalink

    In curând o sa rămână doar astia 5 sa ocupe câte 10 funcții: neli gurau, Iulică Vladu, Marin Antonescu si Caracota. Un partid de oportuniști

    Reply
  • 24 februarie 2014 at 22:49
    Permalink

    :))))) v-a tras-o si Isaila .. mai intai Florin Popescu, apoi primarii si acum si singurul senator .. PDL mai are un singur parlamentar. . agramatul presedinte :)))) PENIBIL!

    Reply

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca