ortooxacell kiss2022.gif Flax

NEBUNIE la PDL Dâmboviţa! BPJ, desfiinţat în ziua alegerilor locale de anul trecut!

Conform documentului emis de Biroul Permanent Naţional şi semnat de preşedintele Vasile Blaga, BPJ Dâmboviţa este dizolvat începând cu data de 10 iunie 2012. Greşeala apare de două ori în documentul care l-a scos din conducerea filialei judeţene pe fostul preşedinte Florin Popescu. În această seară. Şeful Ligii Aleşilor Locali dâmboviţeni ai PDL, primarul Fieniului Adriean Budoiu, în cadrul emisiunii Riposta a postului Columna TV, a fost extrem de ironic la adresa actului: “Noi aştia care am lucrat până acum, aflăm ne-a dat afară acum un an. Adică am funcţional nelegal. A ţinut ascuns de noi faptul că ne-a dat afară!” Din cauza greşelii, Budoiu consideră actul nul: “Eu sunt tot membruu BPJ, dar nu uit demersul lor. Deci, Florin Popescu poate să convoace biroul când vrea să stăm de vorbă.” a mai spus primarul Fieniului, la Columna TV. El a mai precizat că şi în cazul biroului interimar, atât Florin Popescu ca parlamentar, cât şi el ca şef al Ligii Aleşilor, fac parte de drept din conducerea partidului, conform statutului PDL. Cei doi nu se regăsesc, însă, pe lista lui Vasile Blaga. Sau cum ar spune unul din membrii BPJ interimar: „E demenţă!”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media