IN MEMORIAM  –  IOAN N. RADU! Domnul PROFESOR a plecat într-o lume mai bună…

Domnul  PROFESOR a plecat într-o lume mai bună… Am vorbit la telefon de curând. I-am spus că îl aștept în cancelaria școlii pe care a înnobilat-o zeci de ani, mi-a făcut, ca de fiecare dată, o listă cu „problemele” noastre, avea un articol nou pentru revista Cultura de sâmbătă. De săptămâna viitoare mă voi uita cu un colț de lacrimă spre ușa din fața mea, îl așteptam, intra vesel și cu bunătatea de o viață pe chip… Zbor lin, domnule  Academician!

Revelion 2018

În urmă cu câteva luni, am scris în tableta mea de luni textul următor… Gânduri despre un foarte tânăr prieten, așa s-a numit… Acesta este orașul meu, îl iubesc așa cum este, așa cum a fost, aici am învățat că lumea poate să fie și frumoasă și bună și înțeleaptă. Cândva, am bătut centrul vechi al orașului nostru, de la ceasornicăria lui DUDULEANU, până la alimentara lui ENACHE, am văzut sute de filme la POPULAR și la VICTORIA, m-am plimbat, rătăcit, cu o fată pe străzile înguste și pline de farmec… Astăzi, însă, aș vrea să vă vorbesc despre un OM pe care îl respect foarte mult, pe care-l știu în orașul nostru dintotdeauna, care este un simbol al locurilor noastre și pe care îl cunosc zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul IOAN N. RADU… Campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Este la fel de tânăr ca oricând. Revista ASTRONAUTICA pe care o lansează lunar vorbește, încă, lumii întregi despre orașul nostru. Inima lui bate, mai departe, alături de tinerii elevi de azi ai CARABELLEI, pe care știe să-i adune în jurul său și, cu sfială și respect, îi mulțumesc din acest colț de gazetă pentru că există și pentru că vorbește lumii întregi despre orașul nostru. Să trăiți încă mulți ani, domnule PROFESOR!

Ca de fiecare dată, timpul n-a mai avut răbdare… Într-o altă dimineață de toamnă, i-am pus, cum am scris atunci, zece întrebări… Iată-le:

 

ZECE  ÎNTREBĂRI  PENTRU  UN CAMPION  MONDIAL

 

Veșnic tânăr, mereu optimist, Domnul Profesor IOAN N. RADU  e  o parte a istoriei orașului nostru. Are înțelepciunea campionului mondial, generos și mult prea încrezător în oameni… Are vocația prieteniei dezinteresate și, mărturisesc aici, dacă trece mai mult de o săptămână și nu-l văd intrând discret în cancelaria pe care a slujit-o o viață, timpul are o imagine palidă pentru mine.

 

Ionuț CRISTACHE – Care este forța tinereții Dumneavoastră? Vă  cunosc de peste 30 de ani și mi se pare că sunteți mereu același.

 

Ioan N. RADU – Forța tinereții mele vine de la Bunul Dumnezeu, care mi-a dăruit o sănătate durabilă, fizică și psihică. După ieșirea la pensie, am continuat cu activitățile care m-au pasionat, din tinerețe. Forța pasiunii mi-a întreținut dorința de a realiza obiective despre care nu credeam că le pot duce mai departe. M-am bucurat de colaborarea unor elevi și profesori deosebiți, care mi-au amplificat stăruința mea tinerească. Am admirat constant voluntarismul lor și transformarea dorințelor mele în dorința lor.

 

I.C. – În 1972 ați obținut titlul de campion mondial la clasa S3A- individual. E o denumire poetică, trebuie să recunoașteți… Cum privește lumea de azi un campion mondial?

 

I.N.R. – Rachetomodelismul a apărut, pentru prima dată ca sport tehnico-aplicativ, aici la Târgoviște. Apoi s-a dezvoltat și la nivel național. Dar vremea a trecut… Ce să spun? Am primit multe aprecieri, unele chiar… exagerate. În presă s-au scris cuvinte mari despre mine, unele m-au și speriat puțin. Monstru sacru al sportului dâmbovițean sau cel mai mare sportiv al județului din ultimul secol…

 

I.C. – Da, un monstru sacru blând, răbdător și care a scris despre istoria astronauticii, a rachetei, mai multe dicționare și culegeri de probleme… Ce mai urmează, domnule Profesor?  La tinerețea spirituală pe care o aveți, cu siguranță că ne mai pregătiți surprize.

 

I.N.R. – Încerc să duc mai departe revista ASTRONAUTICA, unica de acest fel din țară. Joc tare (n.m. zâmbește interlocutorul meu)… Următorul titlu este SATELIȚII – PREOCUPĂRI ȘI REALIZĂRI ROMÂNEȘTI și sper să apară în acest an, dacă voi mai găsi sponsorii generoși, ca și altădată. Și, desigur, nu uit să trimit articolul meu pentru fiecare ediție nouă a revistei Cultura de sâmbătă, pe care o faci cu mulți dintre elevii noștri de Carabella… De ieri și de azi…

 

I.C. – Am o veche curiozitate neîmplinită… Ce este un rachetomodel cu parașută? Fără zâmbete, vorbesc foarte serios…

 

I.N.R. – Bine, notează… Un rachetomodel reprezintă o rachetă redusă într-o anumită proporție și care zboară, respectând aceleași legi ale fizicii. E un model de rachetă care urcă în atmosferă, fără să folosească forța de ridicare aerodinamică împotriva forței de atracție a Pământului și care este propulsată cu un motor cu reacție. Rachetomodelele includ în structura lor un dispozitiv pentru revenirea în condiții de siguranță la sol, într-o stare bună, capabilă de a fi refolosite. Aceasta este panglica sau parașuta… Epică explicație, nu-i așa?

 

I.C. – Cam… Cititorii noștri așteptau și o paradigmă poetică… Mai departe: discreție, delicatețe, omenie, bun-simț, eleganță… Vă recunoașteți în aceste cuvinte?

 

I.N.R. – Frumos… Orice om ar fi bucuros să fie apreciat astfel. S-ar putea să fie așa, dar eu știu de la inducția matematică că, după verificarea unor cazuri particulare, pentru admiterea unui adevăr trebuie să existe și etapa generalizărilor. Oare toți vor spune la fel? Eu am crezut în prietenie, am înțeles omul, la nevoie și pentru o simplă mulțumire… A fost bine? A fost rău?

 

I.C. – Vă răspunde un dascăl care a învățat meserie și de la Dumneavoastră, a fost o bucurie de a sta în vecinătatea omului Ioan N. RADU… Să continuăm lecția despre rachetomodele…

 

I.N.R. – Modelarea, în general, a constituit o preocupare încă din antichitate și a constat în conceperea și construirea de modele reduse, statice sau dinamice. Nu jucării, cum susțin unii… Înseamnă să vezi redus la scară cum va arăta viitoarea construcție în mărime naturală. Rachetomodelismul înseamnă să folosești timpul și munca pentru conceperea și construirea modelelor reduse de rachete, urmărind dezvoltarea de abilități practice, însușirea de cunoștințe teoretice, a ordinei și a disciplinei de grup. Miracolul constă în transformările ce se realizează atunci când ceri ca un model neînsuflețit să-ți îndeplinească o dorință vie…

 

I.C. – Am priceput, desigur, sper să nu mă scoateți la tablă în ora următoare… Totuși, cum vedeți viitorul pasiunilor Dumneavoastră?

 

I.N.R. – Anul acesta, în septembrie, se împlinesc 45 de ani de la apariția SOCIETĂȚII ASTRONAUTICA, cu cele patru sectoare de activitate. Aveam un sprijin deosebit, moral și material, un sediu pentru activitățile noastre etc. Azi nu mai avem nimic… Eu încă mai sper să fie bine în viitor. Școala în care am predat foarte mulți ani m-a ajutat, uneori. Sunt multe câmpuri ce așteaptă să fie cultivate, lipsesc… grădinarii.

 

I.C. – Din păcate, aveți dreptate… Directorii vremelnici ai învățământului știu doar să se laude, când se mai poate, cu ASTRONAUTICA, nu să o și ajute! Trecem la un alt subiect… Ce a însemnat Târgoviștea pentru Dumneavoastră? O mai vedeți, astăzi, ca la începuturi?

 

I.N.R. – M-am născut și am trăit aici, cu mândria în suflet că sunt târgoviștean. Am cunoscut mari personalități ale orașului. De altfel, am fost onorat cu titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE.  După revoluție, am fost Inspector școlar general, am participat la reînființarea sau construirea a peste 18 unități școlare, cu regretul că nu am putut să pun bazele unui Liceu de Astronautică… De curând, unele școli au sărbătorit aniversarea unui număr de ani de existență. Nici eu, nici alți colegi de generație nu am fost invitați și nici pomeniți în ceremoniile respective. La una dintre ele am fost, întâmplător, în sală. Ce prezidiu, ce vorbărie… Cam așa văd eu, astăzi, Târgoviștea…

 

I.C. – Pe mulți dintre invitații mei i-am întrebat, dascăli fiind, dacă profesorul dă ceva lumii sau ia ceva de la lume. Ce credeți?

 

I.N.R. – Interpretarea binomului ce dă o personalitate lumii și ce primește de la ea nu e foarte ușor de cântărit. Am dăruit cunoștințe, dar am și primit susținere permanentă și creatoare. Știu că am primit respectul majorității colegilor mei și aș dori, la vârsta pe care o am, ca târgoviștenii să nu mă uite.

 

I.C. – Știu că încă mai sperați în menținerea priorităților naționale, aici, la noi acasă, pentru munca Dumneavoastră de o viață…

 

I.N.R. – Mi-aș dori un sprijin moral și material din partea autorităților locale și județene, ca și funcționarea SOCIETĂȚII ASTRONAUTICA pe baza unui statut juridic. Visez la reînființarea secției de rachetomodele, prin afilierea la Federația Română de Modelism, dar și la susținerea adecvată a activităților anuale ȘCOALA ȘI COSMOSUL.  Un sediu, o firmă, calculatoare… Așa am văzut eu în alte orașe ale țării, ca și prin lume, pe unde am participat la concursuri. Vise?

 

Ionuț  CRISTACHE

 

 

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



: 3 ganduri despre “IN MEMORIAM  –  IOAN N. RADU! Domnul PROFESOR a plecat într-o lume mai bună…

  • 5 noiembrie 2017 at 9:40
    Permalink

    Un om minunat,PACAT,astfel de oameni sunt rari;
    A plecat ,dintre noi o valoare ,Multi elevi au trecut prin bagheta magica a unui ,,DASCAL ”minunat.
    Dumnezeu sa- aibe in Paza!

    Reply
  • 4 noiembrie 2017 at 20:28
    Permalink

    Doamne! Incredibil! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    Reply
  • 3 noiembrie 2017 at 21:18
    Permalink

    Dumnezeu să îl ierte !

    Reply

Lasă un răspuns