Nu e o figură de stil, toate sunt precum în povestea care urmează… Luni dimineață, pe strada mea începe o lucrare nouă, au sosit domnii de la gaze, cineva desenează cu creta pe asfalt, au coborât niște garduri, e agitație matinală. La prânz, nu par prea multe lucruri noi, au scobit puțin în stradă, dar e acalmie, e și cam frig… A doua zi, dimineața, gaura e gata, e înconjurată cu patru garduri colorate, sunt benzi de plastic sau hârtie, naiba-știe, care ne avertizează că aici s-a muncit. Mai trec două zile și nu se petrece nimic.
Joi, dimineața, e ceva agitație, se descarcă unelte, azi se lucrează, deși groapa e plină cu apă, a mai plouat între timp. Se ridică și pământul, abandonat pe trotuar. Vineri, spre prânz, instalația nouă cred că e montată, mai ales că ieri, aproape toată ziua, nu au fost gaze pe stradă. Garduri montate, panglici colorate și o lungă așteptare… Peste vreo zece zile a venit altă firmă, care a umplut groapa cu nisip, pietriș, tehnică modernă!
Altă firmă, a treia, va pune și asfaltul nou, dar nu se știe când. Între timp, sar de pe canapea, la mine în sufragerie, când nimeresc mașinile în denivelările proaspete, ca o pâine aburindă, cu o coajă groasă, precum înțelepciunea din cetatea de scaun ( de scaune?). Peste toate, îl mai văd și pe ministrul de externe, care zice că țara mea (ca o gaură în asfalt) își va lua jucăriile și va pleca acasă. Ce Europa mamei ei!
Facebook
WhatsApp
TikTok
