Excepţionalul elev Răzvan Moisa, despre ce vrea strada: „Capul lui Moţoc vrem!”

Tânărul, Răzvan Moisa, care l-a pus în dificultate pe senatorul Leo Badea, pe subiecte din spectrul politic românesc, revine cu o postare pe pagina sa de Facebook, în care rezumă într-un mod propriu evenimentele din ultimele zile. Răzvan sugerează că nimic nu este nou în politică, dând exemplu un fragment din nuvela lui Constantin Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu, în care rolul domnitorului pare acum jucat de preşedintele Klaus Johannis.

Mă surprinde cum se repetă istoria! Citiţi asta şi schimbaţi numele personajelor. Vă surprinde cât de actuală este, a scris Răzvan.

„— Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreți și ce ceriți? si pentru ce ați venit așa cu zurba?
Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aștepta la asemenea întrebare. Venise fără să știe pentru ce au venit și ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, și a se întreba unii pe alții ce să ceară. În sfîrșit începură a striga:
— Să micșureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască!
— Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască!
— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toți Moțoc! — Moțoc! Moțoc! — El ne belește și ne pradă! — El sfătuiește pre vodă! Să moară!
— Moțoc să moară! — Capul lui Moțoc vrem!
Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas și acest glas striga: „Capul lui Moțoc vrem“.
— Ce cer? întrebă Lăpușneanul, văzînd pre armașul intrînd.
— Capul vornicului Moțoc, răspunse.
— Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un șărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să șuguiești, dar nu-i vreme de șagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îți spun că ești surd; n-ai auzit bine!
—Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici.
Într-adevăr, ostașii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc! Capul lui Moțoc vrem!“
— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. … Dar ce le-am făcut oamenilor acestora?… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. Pune să deie cu tunurile într-înșii… Să moară toți! Eu sînt boier mare; ei sînt niște proști!
— Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sînge rece… Sa omor o multime de oameni, pentru un om? Nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur! Tu nu mori pentru binele mosiei tale? Cum insuti spuneai, cand imi ziceai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara! Sunt bucuros ca iti rasplateste poporul, pentru slujba ce mi-ai facut.
– Ohoho, nenorocitul de mine, striga Motoc smulgandu-si barba. Caci, dupa vorbele tiranului, intelegea ca nu mai este scapare pentru el.
– Macar lasati-ma sa-mi pun casa la cale! Fie-va mila de jupaneasa si de copilasii mei! Lasati-ma sa ma spoveduiesc! Si plangea, si tipa, si suspina!
– Destul! Nu te mai bocii ca o muiere! Fii roman verde! Ce sa te mai spoveduiesti? Ce sa-i spui duhovnicului? Ca esti un talhar si un vanzator? Asta o stie toata tara! Hai! Luati-l si-l dati narodului! Si spuneti ca in acest fel plateste Alexandru-Voda celor ce prada tara!”