Derdeluşul făcut de voluntarii din Titu a fost dărâmat de şmecherii cu maşini de lux

Derdeluşul făcut la initiaţiva grupului Tinerii din Titu a ţinu numai o zi.  Voluntarii căraseră mormanele de zăpadă din oraş, care oricum încurcau traficul, şi făcuseră un „munte” de zăpadă, lângă parc, în zona ANL-urilor, pe care copiii să se simtă ca pe pârtie. Au cerut sprijinul administraţiei locale pentru transportul zăpezii, iar Primăria i-a convins pe investitorii care deţin utilaje să ajute grupul de iniţiativă. Astfel maşinăriile au fost puse la bătaie în mod gratuit. Copiii din Titu s-au bucurat, însă, de derdeluş în oraş o singură zi, duminică 12 februarie.

Revelion 2018

„Şmecherii” din Titu şi-au încercat maşinile cu mulţi cai putere chiar pe spaţiul amenajat pentru săniuş. Muntele de zăpadă s-a dărâmat sub greutatea roţilor şi s-a încheiat şi distracţia copiilor. Reprezentanţii administraţiei locale spun că vor încerca să-i identifice pe cei care şi-au bătut joc de munca voluntarilor, prin intermediul camerelor de supraveghere din zonă, iar Poliţia Locală a început să patruleze în apropierea derdeluşului şi să îi atenţioneze pe şoferii care parchează în apropierea locului în care copiii se dau cu sania.

Copiii s-au putut bucura de derdelus, doar duminica, 12 februarie.

 

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns