Deputatul de Târgovişte, Radu Popa s-a înscris în PSD. Deputatul fusese dat afară din PPDD şi activa în parlament ca neafiliat unui grup. Ieri, Victor Ponta a confirmat întoarcerea lui Popa în PSD. Deputatul a fost vicepreşedinte al PSD Giurgiu înainte de a se alătura partidului lui Dan Diaconescu şi a lucrat o perioadă în cabinetul parlamentar al deputatului dâmboviţean Ion Stan. Acum îl va consilia pe premier, în cadrul partidului, pe probleme politice. “Cred că politica se face în echipă şi de aceea eu am ales o echipă puternică şi responsabilă, am ales echipa lui Victor Ponta. Domnul preşedinte mi-a făcut o ofertă care mă onorează şi pe care am acceptat-o. De astăzi (marţi -n.r.) mă alătur echipei de parlamentari ai PSD din Camera Deputaţilor”, a declarat Radu Popa marţi, la Parlament, pentru Agerpres.