ortooxacell kiss2022.gif Flax

Deputatul de Târgoviște, Radu Popa a fost declarat incompatibil de către ANI

 Conform Agenției Naționale de Integritate,  POPA RADU MIHAI a încălcat, astfel, dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „calitatea de senator […] deputat este incompatibilă cu:  […] funcția de administrator […] la  […] societățile comerciale”. POPA RADU MIHAI a deținut, în perioada 20 decembrie 2012 – 09 ianuarie 2014, atât calitatea de deputat, cât și funcția de administrator la două societăți comerciale.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.” se arată într-un comunicat al ANI.

Distribuie:

4 comentarii la „Deputatul de Târgoviște, Radu Popa a fost declarat incompatibil de către ANI”

  1. nu s-a mulţumit, golănaşu’, cu o societate, i-au trebuit două societăți comerciale!
    plus consilier la prim-plagiatorul-mitoman, plus sinecura parlamentară.
    curat bagabonţeală, cum ar zice Jiji de la Poarta Albă! 🙁

  2. Hahalero, mai ai curajul să scoți capul? Mulți au spus cu subiect și predicat că ești UN CIOCOI politic. Marș nesimțitule, dădeai sfaturi politice, tu, un infractor care te plimbai cu sacii cu bani la Oltchim.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media