ortooxacell kiss2022.gif Flax

Calcan, mai bun decât Ţuţuianu, la referendum? Vezi de ce!

 

În nordul judeţului, pe colegiul senatorial părăsit de curând de Adrian Ţuţuianu, după preluarea conducerii CJD, procentul a fost mai mic de doar 54,10 % cu un număr de alegători la urne de 84.439. Strict din punct de vedere al cifrelor, Calcan s-a descurcat mai bine în fieful PDL, unde avea doi deputaţi adversari, decât USL, prin cei trei deputati Ion Stan, Gabriel Plăiaşu şi Gheorghe Ana, în fieful lui Adrian Tuţuianu. Aici am adăuga şi contribuţia indirectă a senatorului la scorul partidului prin înfiinţarea unei secţii de vot la Hotelul Peştera, unde din 2 alegători înscrişi pe listele permanente au scos o prezenţă, conform BEJ, de 11900%, după ce 283 de persoane au mers, aici, să voteze la referendum.

Una dintre explicaţiile pentru scorul bun din sud, dată chiar de preşedintele PSD, Adrian Ţuţuianu este faptul că la alegerile locale PSD a câştigat fotolii de primar în multe localităţi cu număr mare de votanţi, ceea ce săltă şi scorul de la referendum, având în vedere faptul că localităţile din zona de nord nu sunt foarte populate.

Paradoxul face ca în colegiul condus de senatorul de Târgovişte – Moreni, Mircea Andrei, care nu a mai trecut de 3 ani prin judeţ, prezenţa la urne să fie de 44,87%. Scorul mic se datorează în principal unei prezenţe scăzute la urne în cele două oraşe ale colegiului, Târgovişte, condus de Gheorghe Albu (40,03%) şi Moreni (44,77%), acesta din urmă fiind condus de alt “transfug” din PDL, Georgică Dumitru, care nu a dovedit prea multe noii sale formaţiuni, Partidul Conservator.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media