ortooxacell kiss2022.gif Flax

Automecanica și Renault ar putea colabora! Săvoiu și Dumitru le-au „întâlnit”

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Deputaţii Georgică Dumitru şi Ionuţ Săvoiu, front comun pentru promovarea cooperării între operatorii economici majori din judeţ

Joi, 05 februarie a.c., conducerea Uzinei Automecanica Moreni a primit vizita reprezentanţilor Renault Technologie Roumanie (RTR) – Centrul Tehnologic Titu,  în scopul identificării unor oportunităţi de colaborare economică reciproc avantajoasă, cu efecte pozitive pe termen lung asupra industriei dâmboviţene.

Întâlnirea dintre reprezentanţii celor două mărci de prestigiu pentru economia judeţeană şi naţională a fost promovată de deputaţii Georgică Dumitru şi Ionuţ Săvoiu, prezenţi, în mod firesc, la eveniment. La masa dialogului au stat şi reprezentanţi ai partenerilor sociali din uzină.

demo_news_ionut savoiudeputat Georgica DumitruAu fost dezbătute principii şi posibile modalităţi de cooperare economică între cele două părţi, în perspectiva îmbunătăţirii şi diversificării produselor, dar şi punerii în valoare a tehnologiilor celor două industrii, pe pieţele de profil.

Acţiunea se înscrie în preocuparea continuă a celor doi parlamentari, de a încuraja cooperarea între operatorii economici relevanți din județ, în vederea dezvoltării mediului de afaceri local. Demersurile de acest gen vor continua şi cu iniţierea altor întâlniri între agenţi economici importanţi din judeţ care să conducă la rezultate concrete, benefice pentru comunităţile din mediul urban, dar şi rural.

Dovadă că întâlnirea de la Moreni a fost una de succes este faptul că reprezentanţii RTR au identificat deja posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comerciale și au lansat invitaţia celor de la Automecanica Moreni de a purta următoarea rundă de discuţii la Centrul Tehnologic de la Titu.

 

 

Deputat,                                                                                                               Deputat,

Georgică Dumitru                                                                                        Ionuţ Săvoiu

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media