18 noiembrie – Voluntari și voie bună la Șotânga

 

Revelion 2018

Acțiunea de plantare de la Șotânga reprezintă, în primul rând, un veritabil exemplu de ameliorare și valorificare pe cale silvică a terenurilor degradate. De asemenea, prin mobilizarea a peste 1.000 de voluntari, acțiunea va avea ecou și în plan educațional, contribuind la creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la rolurile benefice ale unei culturi forestiere. Sper ca acest exemplu să fie propagat la nivel național, mai ales dacă ne gândim că, din nefericire, în ultimii ani suprafețele de terenuri degradate împădurite au fost de ordinul zecilor ori sutelor de hectare.”, spune Mihai Enescu, inginer silvic și coordonator județean Dâmbovița.

Voluntarii participanți vor planta aproximativ 20.000 de puieți de plop alb, pe o suprafață de 8 ha. În cuprinsul terenului de la Șotânga, se întâlnesc zone unde, în trecut, au fost depozitate deșeurile provenite de la termocentrala Doicești și zone afectate de procese de alunecare a terenului ori de fenomene de stagnare a apei provenite din precipitații. Vegetația forestieră din cuprinsul perimetrului este foarte slab reprezentată, motiv pentru care fenomenele de degradare a terenului avansează de la an la an. În acest context, împădurirea terenurilor degradate reprezintă principala măsură de stopare a proceselor de degradare și de valorificare a terenurilor respective. Având în vedere caracteristicile ce țin de sol și climă, dar și rolul viitoarei culturi forestiere, plopul alb s-a dovedit a fi cea mai potrivită variantă.

Prin această acțiune, compania daneză JYSK, parte a grupului JYSK Nordic, împreună inițiativa națională de împădurire Plantăm fapte bune în România, va realiza „Pădurea JYSK – începutul unei tradiții”. Suprafața va fi împădurită exclusiv prin implicarea companiei atât financiar, cât și cu ajutorul angajaților voluntari. JYSK își propune împădurirea, în următorii ani, a unei suprafețe de câteva zeci de hectare.

În urma activității de plantare sau de organizare, voluntarii vor primi certificatul Green Endorsement, recunoscut în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro, secțiunea Green Endorsement).

Acţiunea din 18 noiembrie este realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română, Administraţia Naţională a Penitenciarelor și Primăria și Consiliul local Șotânga.

Echipa organizatorică va anunța orice modificare a programului care poate apărea în funcție de  condițiile meteorologice.

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns