Nu înțeleg cum reușim singuri să ne facem viața complicată. Dăm vina pe sistem, pe nenoroc, pe șansă, pe capra vecinului. Niciodată nu ne considerăm pe noi înșine vinovați de ceea ce ni se-ntâmplă. Adormiți în neputințe, ne ridicăm sporadic de pe patul vrajbei cu noi înșine ca să milităm pentru cauze pierdute. Și nu mă refer doar la Roșia Montană sau la gazele de șist. Mor oameni în jurul nostru inutil doar pentru că legislația noastră devine din ce în ce mai absurdă, mai stufoasă, mai greu de interpretat. Statul a devenit perfecta rampă de lansare a incompetenței, a nepotismului, a troglodiților. Oameni care nu-s în stare să-și controleze propria viață, controlează viețile altora. Cărțile de istorie de peste 50-60 de ani nu vor știi să spună ceva despre vreo personalitate politică marcantă a ultimilor 25 de ani. Pentru că toți, absolut toți cei care au ajuns în fruntea României în ultimul timp nu au făcut nimic, dar absolut nimic pentru țara lor.
Nu sunt încrâncenat, la urma urmei istoria se repetă. Incompetenți au fost mereu în fruntea unor bucate, dar exista pe ici pe colo o minte luminată care nu se punea pe el însuși înaintea binelui național.
Încep să cred că sentimentul național e pe cale de dispariție în România. Și nu întâmplător. Lumea, europeană sau nu, are nevoie de teritoriul nostru, mai ales în ceea ce privește previziunile geo-politice. Avem destule bogății neexploatate, avem toate formele de relief perfect comasate și – în primul rând- o populație îndobitocită de 40 de ani de comunism și de alți 25 de harababură. Văd clar cum se urmărește sărăcirea românilor, depărtarea lor de țară, needucarea copiilor (observați că schimbarea continuă a sistemului de învățământ duce la lehamite?), nerezolvarea niciunei probleme majore a sistemului de sănătate. Simplul fapt că nu se reușește construirea unei singure autostrăduțe mă duce cu gândul la faptul că circulația trebuie să fie îngrădită pe teritoriul nostru.
Mă uit la ce se-ntâmplă în Ucraina. De fapt e un război al altor țări cu victime din altă țară. Am avut și noi parte de așa ceva. Uităm prea repede grozăveniile din 1989 pentru că ni se dau mereu grozăvenii mai mari, înfricoșându-ne într-un fel. Nu mai avem reacții decât de umori, care au băgat și umorul în ceață. Ucrainenii își asumă războiul civil pentru că erau pe fundul unei gropi sovietice, rusești, oligarhice. La fel e și în România, doar că supușenia noastră în fața vremilor se răzvrătește rar, foarte rar și când se răzvrătește pleacă întâi de toate la o bere!
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, din Târgoviște, dramaturg, regizor și poet, dar și ploieștean de Târgoviște…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; NERO, BRAC GERMAN, episodul 17 ( ultimul) …
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; ce să-i faci / așa e jocul…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU ; Justificări comuniste…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; Marea simulariadă…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Două sărbători ale iubirii…
CONEXIUNI – Ştefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Gânduri răzlețe…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Târgoviștea anului 1917…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Opinii critice?
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Visul american și coșmarul corporat…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Ilina și crema de ciocolată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Invazia melcilor…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ ; Alte lame de cuțit…
SUBSTITUIRI, confesiuni americane, episodul 5 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Prima noapte…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Dintr-un volum în pregătire…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ ; Sunt ceea ce iubesc…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA ; Pictura, tăcerea minții…
PRIETENI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ – Lavinia Georgiana OPRESCU; Un suspin…
Facebook
WhatsApp
TikTok
